EȘTI AICI:
„Research for UNITA” – proiect câștigat de UVT ca membră a alianței universitare europene UNITA

„Research for UNITA” – proiect câștigat de UVT ca membră a alianței universitare europene UNITA

Universitatea de Vest din Timişoara a intrat, începând cu anul 2020, într-o nouă etapă de dezvoltare instituţională şi internaţionalizare, ca parte a alianţei europene UNITA, alături de alți cinci parteneri europeni: Università degli Studi di Torino (Italia), Université de Pau et des Pays de l’Adour (Franţa), Université Savoie Mont Blanc (Franţa), Universidad de Zaragoza (Spania) și Universidade Beira Interior (Portugalia). 

Proiectul „UNITA – Universitas Montium” se află la baza acestei alianţe, care va fi dezvoltată şi prin intermediul demersurilor complementare ale celor şase universităţi. Un astfel de proiect este „Research for UNITA” (Re-UNITA), care urmează să fie susţinut financiar în cadrul iniţiativei „Science with and for Society”, a programului Horizon 2020, cu suma de două milioane de euro.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, apreciază în legătură cu acest proiect: „Consider că proiectul Re-UNITA este începutul unei colaborări de succes între cele șase universități din alianța universitară europeană UNITA, care debutează în acest an sub cele mai bune auspicii. Participarea UVT la acest proiect va conduce la elaborarea de instrumente practice pentru deschiderea universității în raport cu mediul extern, cu societatea. Obiectivele proiectului vorbesc despre conceptele de știință pentru cetățeni și știință deschisă, care vor ghida de acum înainte universitatea în comunicarea și împărtășirea rezultatelor de cercetare, cât și în formarea celorlalți actori sociali din comunitate”.  

Obiectivul proiectului „Re-UNITA” este de a facilita o transformare instituțională suplimentară a alianței universitare europene UNITA, prin crearea unei structuri comune multidisciplinare, competitive și de inovare, orientată spre provocările actuale din domeniile energiilor regenerabile, patrimoniului cultural și economiei circulare. În mod particular, Re-UNITA își propune:

• Să ofere unul dintre cele mai atractive și inovatoare medii din Europa pentru cercetători și studenți;

• Să creeze o rețea europeană inovatoare de infrastructuri de cercetare comune;

• Să fie un actor al vitalității și diversificării socio-economice pentru regiunile montane și comunitățile transfrontaliere:

• Să asigure diseminarea rezultatelor cercetării și răspândirea științei în societate.

Pentru a atinge aceste obiective, Re-UNITA va constitui un cadru flexibil și eficient, orientat spre excelență, pentru a poziţiona alianța, împreună cu stakeholderii interesați din teritoriile lor, pe o traiectorie rapidă de transformare, prin valorificarea punctelor forte ale cercetării în cele șase universități componente.

Ȋn cadrul proiectului, UVT coordonează pachetul de lucru privind Implicarea cetățenilor, societății civile și publicului în cercetare și inovare. Obiectivele acestuia sunt orientate spre conceptele de „știință pentru cetățeni” și „știință deschisă”, bazându-se pe afirmația că universitățile pot și trebuie să devină un (f)actor activ al dezvoltării, nu numai comunicând și împărtășind rezultatele cercetării lor, ci și prin formarea celorlalți actori sociali. Universitățile UNITA au, în ecosistemele lor înconjurătoare, o serie de zone rurale periferice care se confruntă cu o mulțime de probleme de dezvoltare, pentru care cercetătorii UNITA sunt, fără îndoială, capabili și dispuși să ofere soluții. În acest sens, consorțiul UNITA propune dezvoltarea unor structuri de legătură între universităţi şi aceste comunităţi, care implică servicii de consultanță pentru cele din urmă. Activităţile noastre vizează fiecare categorie de actori civili – ONG-uri, instituţii publice și cetățeni – și își propun să crească gradul de conştientizare cu privire la expertiza pe care cercetarea din cadrul universităţilor o poate oferi comunităţilor pentru dezvoltarea lor.

Pentru informaţii suplimentare despre UNITA, vă invităm să consultaţi: Pagina oficială de Facebook, Site-ul Web și Filmul de prezentare UNITA realizat de UVT.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.