EȘTI AICI:
Provocarea de a fi creștin în vremuri de criză

Provocarea de a fi creștin în vremuri de criză

Pandemia actuală ne-a afectat în mod profund modul de viață. A dezvăluit fragilitatea unei lumi ce se credea infailibilă, a scos în evidență dificultatea științelor medicale și biologice de a face față unei provocări nemaiîntâlnite. De asemenea, în aceste vremuri de criză pe care le trăim, viața de familie a fost marcată de tensiuni și conflicte, iar relațiile sociale au fost modificate. Viața duhovnicească a credincioșilor a fost afectată de imposibilitatea de a merge la biserică, de a participa la sfintele slujbe și de a primi Sfintele Taine, astfel încât credința multora a fost zguduită și pusă la încercare. În acest context au reapărut marile întrebări legate de sensul suferinței? Care este originea profundă a acestei pandemii? Este ea o pedeapsă sau doar un avertisment a lui Dumnezeu pentru păcatele noastre? Cum ar trebui să trăim aceste perioade succesive de izolare? Este biserica un spațiu protejat? Care sunt mijloacele duhovnicești pentru a face față acestei maladii?

Toate aceste întrebări și multe altele au fost abordate în cadrul unui eveniment de excepție la care au participat Pr. dr. Răzvan Andrei Ionescu (Paris), profesor la Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” din Paris, Pr. dr. Pompiliu Nacu (Milano), profesor la Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” din Paris și Pr. dr. Liviu Barbu (Norwich/București), lector asociat la Institutul de Studii Creștin-Ortodoxe din Cambridge.

Întâlnirea a fost transmisă în direct pe pagina de Youtube „Doxologia”, precum și pe pagina oficială de facebook „Doxologia”.

Moderatorul întâlnirii a fost Daniel Lemeni, lector univ. dr. la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.