Proiectul HRM2030 – Challenges and realities România – UKeste un program co –curricular în domeniul Managementului Resurselor Umane realizat în 2025 între UVT și Birmingham City University.
El vine ca urmare a excelentei colaborări dintre Prof. dr. Arun Sukumar- BCU și Conf. dr. Denisa Abrudan –UVT care și-au dorit să creeze un cadru de învățare aplicativa în care studenții să fie antrenați într-o participare activă și colaborativă de tip: Case-Based HRM Lab, Team Dynamics Labși Executive Leadership Solutions Presentation pentru a soluționa probleme reale din mediul de business.
Astfel, timp de o săptămână (în perioada 1 – 6 iunie 2025), sub coordonarea dr. Denisa Abrudan, studenții de la specializarea Management din cadrul FEAA UVT împreună cu omologii lor de la Birmingham City Business School au participat la cursuri susținute de către profesori români și din UK, au rezolvat studii de caz, au făcut vizite la companii unde au beneficiat de întâlniri relevante cu manageri și experți în domeniul HR. Ei au fost provocati sa vină cu noi perspective de către parteneri din mediul de business precum: ROSMAN TALENT SOLUTIONS, WIPRO, KIMBALL ELECTRONICS ROMANIA, MANPOWER.
Lucrul în echipe mixte, învățarea pe bază de studii de caz, conexiunea cu mediul de afaceri, au determinat studenții să se implice în înțelegerea proceselor de resurse umane și să dezvolte soluții de rezolvare de probleme folosind referințe științifice în domeniu.
În acest cadru de învățare aplicativă, pe langa echipele mixte din proiect a activat și o echipă de studenți FEAA, numită JMT – Junior Management Team care s-a implicat activ în organizare si și-a asumat responsabilități specifice. Dintre sarcinile și responsabilitățile asumate menționăm echipa de welcoming, echipa info transport, echipa activități extracurriculare.
Toate aceste acțiuni de empowerment, au făcut ca studenții, fie că au fost parte din echipa mixtă sau din cea de organizare, să dezvolte conștientizarea relevanței lucrurilor pe care le învață și să demonstreze abilități precum: comunicare și relaționare, gestionarea timpului și organizare, rezolvarea problemelor și flexibilitate, lucrul în echipă, creativitate și inovație, empatie și inteligență emoțională.
Putem spune că plusvaloarea adusă de acest proiect constă în experiența acumulată de către studenți, care nu doar ca a contribuit la dezvoltarea competențelor lor practice, dar a oferit și o platformă de expunere și validare a muncii și ideilor lor într-un mediu real de afaceri.
Valoarea distinctivă a acestui program este dată însă de două direcții principale:
Pe de o parte, designul educațional care a fost conceput astfel încât să creeze un spațiu propice pentru ca ideile inovatoare și competențele formate în mediul universitar să poată fi transferate și aplicate în realitatea organizațională.
Pe de altă parte, dimensiunea de empowerment, asumarea de roluri și responsabilități de către fiecare participant, în funcție de cele mai relevante aptitudini personale, a demonstrat că tinerii pot manifesta un nivel ridicat de implicare dacă sunt susținuți, încurajați și integrați în contexte care le valorifică potențialul.
Proiectul a fost un succes. El s-a realizat sub egida FEAA – UVT la care menționăm suportul esențial acordat de către managementul FEAA în derularea acestui program. De remarcat, de asemenea, colaborarea excelentă cu studenții de la FEFS -UVT pentru activitățile sportive.
Partenerul acestei ediții din 2025 din partea Birmingham City University a fost dr. Andrew Hambler care s-a declarat impresionat de proiect exprimandu-si sprijinul pentru continuarea acestuia și în anul 2026.























