Anul acesta, practica studenților biologi și biochimiști din anul I s-a reîntors la poalele Munților Țarcu, în Poiana Mărului din județul Caraș-Severin. În această zonă cu statut de arie naturală protejată (Natura 2000), studenții au avut oportunitatea să observe și să identifice diverse specii de plante, nevertebrate, amfibieni, reptile și mamifere, inclusiv specii rare și protejate. De asemenea, au testat metode actuale de evaluare și monitorizare a carnivorelor mari (de ex. camere video cu senzori) și a altor mamifere. Au întâlnit frumusețea văilor sălbatice carpatine și s-au familiarizat cu noțiuni elementare de ecologie, biodiversitate, conservare, conectivitate, dar și cu importanța ecosistemelor semi-naturale bogate în specii de faună și floră, a peisajelor bio-culturale sau a praticilor tradiționale care susțin biodiversitatea. Responsabili de practica: Lector dr. Cosmin Ivașcu, Drd. Alina Ivașcu. Invitat: CS III dr. Marius Berchi.

UVT
Conectați la Viitor. Antreprenoriat în Domeniul Spațial
Cum arată viitorul din perspectiva cuiva care a privit Terra din spațiu? Universitatea de Vest din Timișoara vă invită vineri, 18 iulie, de la ora