În data de 20 mai a acestui an, la Universitatea din Saraievo de Est, Facultatea de Filososofie – Pale, Bosnia și Herțegovina, a avut loc Conferința internațională științifică “Science and reality” unde din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie a UVT au fost prezenți colegii de la secția sârbă și croată, prof. dr. Mihai Radan și lect.dr. Miliana-Radmila Uscatu. Această invitație de participare a fost lansată anul trecut în octombrie când la Universitatea de Vest din Timișoara a avut loc cea de-a IX-a ediție a Simpozionului internațional „Cultura materială și spirituală a sârbilor din regiunile multietnice şi/sau periferice”. Cu acest prilej, colegii de la Universitatea din Saraievo de Est și-au exprimat dorința unei viitoare colaborări reușite între cele două universități.

UVT
UVT își extinde colaborările în regiunea Asia-Pacific
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) ia parte săptămâna aceasta la a 19-a ediție a conferinței și expoziției anuale „APAIE- Asia-Pacific Association for International Education”, care






