EȘTI AICI:
Muzica și teatrul, din nou în mijlocul comunității

Muzica și teatrul, din nou în mijlocul comunității

Așa cum ne-am obișnuit, Universitatea de Vest din Timișoara propune mereu proiecte inedite pentru comunitatea academică și cea locală.

De această dată, Facultatea de Muzică și Teatru aduce o nouă premieră absolută, prin realizarea spectacolului ,,Awakening”: o producție de teatru muzical, transpus atât în formă scenică clasică, cât și în manieră cinematografică și care se dorește a fi episodul-pilot al viitoarelor spectacole de musical realizate de către studenții și profesorii – artiști din cadrul FMT.

Interpretat de studenți-actori ai claselor de Actorie, română și germană, ,,Awakening” este un spectacol al deșteptării și revenirii la viață după claustrarea și singurătatea pandemică, după autoizolarea în lumea virtuală, în vidul online.

În același timp, „Awakening” ne invită și la meditație cu scopul de a identifica ființele umane cu sursele virtuale, ce declanșează fenomenul pierderii și înstrăinării umanității de propria sa esență. Spectacolul ne amintește că nu există viață, comunicare și nici iubire, între pereții lumii virtuale.

Fiind un spectacol de teatru muzical, asistăm la fericita și inedita sinteză dintre muzică, dans și teatru, între performanța vocală, poezia mișcării și arta actorului de teatru.

Distribuția este asigurată integral de către studenții specializării Artele Spectacolului – Actorie, limba romană și germană, de la Facultatea de Muzică și Teatru, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Regia artistică și scenariul sunt semnate de asist.univ.drd. Simona Vintilă. Pregătirea vocală și pregătirea muzicală au fost coordonate de asist.univ.drd. Lavinia Răducanu, respectiv de asist.univ.drd. Gabriel Muzicaș. Coregrafia spectacolului a fost imaginată de Alexandru Pintea (alumni F.M.T. – Actorie, în prezent balerin la Opera Timișoara).

Filmul teatrului muzical „Awakening” este realizat de către „Timișoara Film Society”.

Serile de muzică și teatru „WePerform” sunt organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, împreună cu Asociația Tribul Artistic, iar partenerii acestui proiect sunt Teatrul Maghiar de Stat ,,Csiky Gergely” Timișoara și Clubul  Rotary Opera Timișoara.

Intrarea este liberă în măsura disponibilității locurilor (150 de persoane), iar durata spectacolului este de o oră.

Accesul la spectacole este permis cu respectarea noilor prevederi privind normele sanitare impuse. În acest sens, pe lângă purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței corespunzătoare, spectatorii vor prezenta înaintea începerii evenimentului una dintre următoarele: adeverința de vaccinare, test negativ RT-PCR sau bilet de externare care să adeverească prezența anticorpilor.

Serile de muzică și teatru „WePerform” se vor desfășura în fiecare zi de joi, până în luna iulie – mai multe informații despre evenimentele „WePerform” pot fi găsite pe pagina de Facebook.

UVT utilizează fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a UVT cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și pentru a citi și înțelege conținutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru, confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.