EȘTI AICI:
La UVT, Cultura este Capitală! – evenimente de înaltă ținută în weekendul deschiderii programului Capitalei Europene a Culturii TM2023

La UVT, Cultura este Capitală! – evenimente de înaltă ținută în weekendul deschiderii programului Capitalei Europene a Culturii TM2023

În contextul deschiderii programului Capitalei Europene a Culturii TM2023, Universitatea de Vest din Timișoara a organizat o serie de dialoguri filosofice și de gândire politică, de introspecție și evaluare critică despre trecutul, prezentul și viitorul Europei, în care amfitrionul întâlnirilor cu publicul timișorean a fost prolificul scriitor și profesor la Universitatea din Karlsruhe, Peter Sloterdijk.

Trei evenimente speciale, înscrise în ciclul de evenimente „La UVT, Cultura este Capitală!” desfășurate la Universitatea de Vest din Timișoara în aceste zile speciale din deschiderea programului TM2023, au propus publicului timișorean și vizitatorilor din țară și străinătate conferințe și dialoguri pline de inspirație.

În prima dintre conferințe, binecunoscutul filosof a abordat o tema deosebit de interesantă, despre Europa, încă “o haină prea mare pentru majoritatea dintre noi”. Sub titlul „Câteva gânduri despre Europa de azi”, reputatul filosof a realizat o incursiune în istoria continentului european, cu trimiteri vibrante spre actualitatea politică și socială a lumii noastre, deosebit de atractivă pentru publicul prezent la UVT.

În cea de-a doua conferință, filosoful Peter Sloterdijk s-a aflat alături de Andrei Ujică, cunoscutul scriitor și regizor român, cei doi protagoniști intrând într-un dialog despre apariția fotografiei și filmului în sec. al XIX-lea, cu multe semnificații ulterioare.

În cel de-al treilea eveniment, desfășurat în această dimineață la UVT, comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara a avut deosebita onoare de a marca, într-o ceremonie emoționantă, acordarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa Litterarum Humaniorum al Universității de Vest din Timișoara,pentru semnificativele contribuții pe care filosoful Peter Sloterdijk le-a adus la dezbaterea filosofică europeană contemporană.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: Universitatea de Vest din Timișoara, o comunitate academică implicată în viața comunității timișorene, propune o serie de evenimente de talie europeană, înscrise în ansamblul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Venirea filosofului Peter Sloterdijk la UVT, prolific scriitor și profesor la Universitatea din Karlsruhe, oraș înfrățit cu Timișoara, contribuie semnificativ la calitatea programului TM2023 și răspunde multor așteptări din partea segmentului avizat al publicului timișorean. De astăzi, comunitatea noastră universitară cuprinde și unul dintre cei mai reputați filosofi ai momentului, titlul de Doctor Honoris Causa, pe care UVT l-a acordat filosofului german, reprezentând o recunoaștere a contribuției intelectuale pe care acesta o aduce dezbaterii critice din Europa de astăzi, cu impact în toate țările europene, inclusiv în mediile universitare românești. UVT demonstrează prin aceste conferințe și ceremonii, dedicate filosofului Peter Sloterdijk, că genericul pe care l-am consacrat este din nou în prim plan – „La UVT, Cultura este Capitală!”.

Nu în ultimul rând, UVT a participat la deschiderea calendarului Capitalei Europene a Culturii 2023 și prin competiția de șah, organizată sub genericul „Sahist Artist la UVT”, în care mulți participanți, de toate vârstele, au intrat în competiția de la UVT. Studenți-artiști au creat propria interpretare a unor partide de șah, folosind tehnici mixte de artă decorativă. A rezultat o expoziție aparte, prin care șahul este pus în valoare prin dimensiunea artistică.

INFO: alăturăm o galerie foto cu imagini reprezentative din cadrul acestor evenimente.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.