EȘTI AICI:
„Flute Fantasia” – concert extraordinar de flaut

„Flute Fantasia” – concert extraordinar de flaut

Matei Ioachimescu, flautist de talie internaţională, cadru didactic asociat al Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, va prezenta în fața publicului un recital extraordinar, „Flute Fantasia”, alături de pianista Roxana Ardeleanu şi flautistul Dumitru Palagniuc. Evenimentul va avea loc în data de 5 iulie, ora 19:00, la Sala de concerte „Mihai Perian” a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timişoara.

Renumitul flautist Matei Ioachimescu va fi prezent la Timişoara cu prilejul Cursului de măiestrie interpretativă la flaut pe care îl va susţine, în perioada 3 – 11 iulie, cu sprijinul Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi al Clubului Rotary Opera din Timişoara.

La finalul cursului, cei 13 participanţi se vor prezenta în recital, în 11 iulie, de la ora 17:00, la Sala „Orpheum” a Facultăţii de Muzică şi Teatru din Timişoara (Piaţa Libertăţii nr. 1).

Programul Recitalului extraordinar „Flute Fantasia” va cuprinde:

Demersseman – Fantezia „Wilhelm Tell”, pentru două flaute şi pian

W.A. Mozart – „Flautul Fermecat”, pentru două flaute

Franz Liszt Années de Pèlerinage Deuxième Année: Italie, 5. Sonetto 104 del Petrarca

Borne – Fantezia „Carmen”, pentru flaut şi pian

Clarke – „Maya”, pentru două flaute şi pian

Luigi Hugues – „La Gioconda di Pochielli”, pentru flaut şi pian

Doppler – Fantezia „Rigoletto”, pentru două flaute şi pian

Matei Ioachimescu, flautist   român   de   renume, susţine o activitate concertistică impresionantă, este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar şi pentru recitaluri cross-over. Este absolvent al Universităţii de Muzică din Viena, oraş unde s-a stabilit şi colaborează cu unii dintre cei mai interesanţi muzicieni din Europa, pe scene europene şi japoneze precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall. Albumul de debut împreună cu pianista Cătălina Butcaru, intitulat „Lumiere”, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referinţă pentru aceste două instrumente. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât şi prime audiţii ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din ţară şi din străinatate. Este cunoscut pentru turneele naţionale şi europene: Legends, Romanian Rhapsody, Paris, Playlist şi La Vida Loca (proiectul cu succes internaţional pe scenele din România, Austria, Polonia şi Estonia, care a adus, în martie 2019, albumul cu acelaşi nume, lansat la casa de discuri ViennArt).

Pentru   activitatea   sa   intensă şi calitatea înaltă a proiectelor susţinute, i-a fost încredinţat titlul de „Ambasador al Integrării”, în anul 2013, de către Ministerul de Externe al Austriei. Este invitat ca membru al juriului în competiţii internaţionale şi susţine workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România şi Croaţia.

Din anul 2020, Matei Ioachimescu este profesor asociat la Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.