Pe 24 mai, Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie a participat la ASTROFEST 2025, eveniment desfășurat în Parcul Crângași din București. În cadrul standului UVT, alături de Facultatea de Fizică și Facultatea de Matematică și Informatică, a fost promovată cercetarea interdisciplinară printr-o secțiune dedicată dendrocronologiei.
Vizitatorii au avut ocazia să descopere principiile de bază ale metodei dendrocronologice, să observe eșantioane reale și să analizeze structura inelelor de creștere la microscop. Activitatea a fost coordonată de Asist.univ.dr. Patrick Chiroiu și s-a desfășurat între orele 9:00 și 21:00. Stand-ul a oferit publicului o incursiune fascinantă în știința care reconstituie trecutul climatic și ecologic prin studiul inelelor de creștere ale copacilor.


