EȘTI AICI:
Expoziție retrospectivă Bruno Maria Bradt, la Galeria Mansarda a UVT

Expoziție retrospectivă Bruno Maria Bradt, la Galeria Mansarda a UVT

Universitatea de Vest din Timișoara deschide anul universitar la Facultatea de Arte și Design cu expoziția retrospectivă Memoria Trecerii, semnată de artistul german de origine română Bruno Maria Bradt.

Bradt și-a construit cu migală și fără compromis mesajul artistic. A făcut alegeri de viață dificile, dar care i-au permis libertatea exprimării necenzurate. Își susține cariera artistică muncind până la epuizare, pentru o construcție unică și durabilă, cu un concept clar și grandios în simplitatea sa. Caută și găsește în fiecare dintre personajele sale amprenta Creatorului Suprem, căci unul dintre pilonii vieții sale este Credința.

Alegerea lucrărilor care marchează reîntoarcerea lui Bruno Maria Bradt, ca artist matur și consacrat, în Timișoara copilăriei și adolescenței sale se constituie într-o cronică narativă, asumat subiectivă – ba chiar confidențială, a întregii sale vieți. Această autobiografie e transpusă într-o viziune și un stil artistic insolite – desenul monumental de sorginte renascentistă, având ca temă perpetuă umanitatea unor personaje contemporane, ceea ce face creația sa concomitent clasică și modernă – un paradox care nu are cum sa treacă neobservat.

Seriile prezentate publicului timișorean sunt reprezentative pentru ultimul deceniu  – însă, alături de lucrări de mari dimensiuni, expoziția cuprinde și o serie de studii, permițând privitorului un excurs în procesul creativ al artistului și aprecierea felului în care acesta înțelege și desenează corpul uman.

Fragmentul din « Paule », tripticul « Familia », cea mai recentă lucrare a sa – « Speranță », « Nelu » – un omagiu adus fostului său profesor, Ioan Perciun, « David », precum și seria Apostolilor, expusă în parte, sunt exemplare pentru întreaga operă a lui Bradt – și au fost anterior prezentate unui numeros public din Germania și Romania, în muzee, spații sacrale, galerii și concursuri de artă.

Curatorul expoziției este dr. Cristina Simion din Nurnberg, Germania.

Memoria Trecerii poate fi vizitată la Galeria Mansarda a Facultății de Arte și Design – UVT, str. Oituz nr. 4, în perioada 24 septembrie – 24 octombrie.

Sub egida „La UVT, Cultura este Capitală!”, expoziția este reprezentativă pentru seria de manifestări artistice pe care Facultatea de Arte și Design o pregătește în Galeria Mansarda.

 Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Galeria Mansarda, deschisă la Facultatea de Arte și Design a UVT, este un spațiu viu al artei atunci când aici sunt expuse lucrările artiștilor consacrați sau aflați pe drumul devenirii. Vă invităm să intrați în Mansarda artistică de la UVT, pentru expoziția eveniment ce cuprinde lucrările artistului german de origine română Bruno Maria Bradt, un model intercultural ce reprezintă un reper pentru studenții noștri.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.