EȘTI AICI:
Elevi mai bine pregătiți, prin pachetul educațional oferit de UVT

Elevi mai bine pregătiți, prin pachetul educațional oferit de UVT

Universitatea de Vest din Timișoara este preocupată să-i sprijine nu doar pe studenți, ci și pe viitorii studenți, oferindu-le tinerilor elevi diverse oportunități pentru dezvoltare profesională și personală. Încă din ianuarie, reprezentații UVT se întâlnesc săptămânal cu elevi din ultimul an de liceu, la sesiunile de pregătire pentru examenul bacalaureat, dar și lunar, în cadrul webinarelor organizate de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din UVT, oferind, de asemenea, și servicii de consiliere în carieră pentru aceștia în mod permanent.

Pregătire pentru examenul de bacalaureat

Până în data de 12 iunie 2021 va continua programul de pregătire gratuit pentru toate disciplinele pentru care se susține proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat, în fiecare zi de sâmbătă, fiind structurat astfel încât fiecare elev să poată participa la sesiunile organizate pentru toate cele trei discipline ale viitorului examen. Toate informațiile despre sesiunile de pregătire sunt disponibile AICI, iar elevii se pot înscrie prin intermediul ACESTUI FORMULAR.

Webinare pentru elevi

Pentru o carieră de succes, pregătirea teoretică nu este suficientă, astfel că UVT acordă o importanță deosebită dezvoltării personale și formării competențelor transversale, organizând webinare specializate. Până în prezent, în acest an universitar au fost organizate șapte astfel de evenimente pentru elevi.

Un eveniment de acest fel a fost organizat în data de 27 mai 2021, abordând tema managementul timpului, propunându-și să-i sprijine pe elevi în gestionarea eficientă a timpului alocat procesului de învățare. La următoarea întâlnire, în data de 10 iunie 2021, tema propusă va fi gestionarea eficientă a stresului, înainte de examenul de bacalaureat, iar în cadrul ultimului webinar pentru elevi din acest an universitar, în data de 5 iulie 2021, cei încă nehotărâți vor învăța cum să își aleagă corect programul de studii potrivit carierei pe care și-o doresc.

            Toate detaliile despre următoarele webinare pentru elevi vor putea fi accesate pe site-ul UVT, în secțiunea Evenimente pentru elevi. Participarea elevilor din întreaga țară la toate evenimentele de acest tip organizate de UVT este gratuită.

Platforma YTM și consiliere individuală pentru elevi

Dincolo de programele de pregătire și evenimentele specifice, UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, și servicii permanente de consiliere individuală în carieră.

Platforma YTM este o aplicație de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elevilor din întreaga țară, prin care aceștia își pot analiza interesele, abilitățile și aptitudinile, prin completarea unor teste specifice, cu scopul orientării spre un anumit traseu educațional și profesional. Astfel, în urma testării, platforma YTM generează rapoarte personalizate prin care pune la dispoziția beneficiarilor informații referitoare la programele de studii ale universităților din Timișoara care se potrivesc cel mai bine profilului lor.

Elevii care, în urma completării testelor, au nevoie de clarificări în legătură cu rezultatele oferite de platformă și traseul educațional potrivit pentru ei, au posibilitatea de a programa o sesiune de consiliere individuală (ce se poate desfășura online, având o durată de aproximativ 50 de minute), completând ACEST FORMULAR. În cadrul ședinței de consiliere, elevii vor primi informații suplimentare despre potențiale trasee de carieră și sprijin în alegerea unui program de studii universitare potrivit.

De asemenea, UVT pune la dispoziția tuturor candidaților la studii universitare cel mai complex portal cu informații despre procesul de admitere – https://admitere.uvt.ro/, actualizat cu detalii despre fiecare program de studii universitare din cadrul UVT, dar și despre facilitățile pe care UVT le oferă studenților săi, oferind, la un click distanță, toate datele de care are nevoie o persoană interesată să devină student la UVT.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Prin acest pachet integrat de servicii și programe dedicate elevilor, Universitatea de Vest din Timișoara își propune să sprijine tinerii din întreaga țară pentru a lua decizii bine informate cu privire la viitoarele lor cariere, dar și să contribuie la dezvoltarea lor, chiar dinainte de începerea studiilor universitare, pentru a face față cu succes provocărilor pe care le vor întâlni. Îi încurajez să se îndrepte spre una dintre cele 11 facultăți din UVT, să guste bucuria vieții din cel mai important oraș vestic al României, să devină studenții noștri. Ne vom asigura că îndemnul „BecomeYourBest – la Vest” devine realitate, dându-i fiecărui tânăr talentat șansa de a-și maximiza potențialul.”

De ce este UVT altfel? Toate detaliile, pe site-ul dedicat admiterii la UVT: https://admitere.uvt.ro/despre-uvt/de-ce-este-uvt-altfel/

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.