EȘTI AICI:
Ediția 2025 a școlii de vară „La Est de Vest. La Vest de Est. O hibridare culturală”,  la UVT

Ediția 2025 a școlii de vară „La Est de Vest. La Vest de Est. O hibridare culturală”,  la UVT

În perioada 1-6 septembrie 2025,  Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara a găzduit o nouă ediție a școlii de vară „La Vest de Est / La Est de Vest. O hibridare culturală”, un eveniment organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității din București.

Pe parcursul acestei săptămâni, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Litere din București au fost oaspeți de onoare ai UVT, unde au fost invitați la o serie de activități care au explorat bogăția culturală și istorică a regiunii Banatului. Proiectul le-a oferit participanților o imagine specială asupra diversității culturale a regiunii.

După evenimentul de deschidere, desfășurat la Universitatea de Vest din Timișoara, programul al școlii de vară a inclus ateliere tematice, întâlniri cu scriitori, tururi ghidate și vizite la muzee, precum și excursii în Arad, Oraviţa / Socolari, Jimbolia, Lipova / Radna. Sub îndrumarea unor personalități precum Adriana Babeţi, Dana Percec, Mircea Mihăieș, Marcel Tolcea, Dumitru Tucan, Radu Pavel Gheo, Roxana Rogobete, Alexandru Condrache (UVT), dar și alături de Mircea Vasilescu și Laura Dumitrescu (UB), participanții au abordat trei teme majore:

  • Proximităţile culturale. Mod de întrebuinţare – Spaţiile plurale. Identitate etnică, identităţi culturale. Multietnicitate, multiculturalitate. Solidarizări şi separări. Multilingvismul şi creativitatea literară a zonelor de interferenţe culturale. Interculturalitatea. Interesul pentru experiment şi inovaţie. Premiere timişorene. Studii de caz.
  • Cartografii literare. Banatul din cărţi – a) în perioada interbelică: Robert Musil, Miloš Crnjanski, Sándor Márai, Ion Slavici, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga etc. b) în perioada postbelică: Danilo Kiš, Claudio Magris, Herta Müller, Livius Ciocârlie, Sorin Titel etc.
  • Statele Unite ale Literaturii? Dilemele scriitorului din Europa Centrală şi de Est în epoca globalizării – Întâlniri în ateliere deschise cu scriitori timişoreni: Radu Pavel Gheo, Robert Şerban, Borco Ilin, Daniela Raţiu, Alexandru Potcoavă, Alex Higyed ş.a.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „La UVT, cultura este capitală, iar în Timișoara și în principala universitate comprehensivă din vestul țării, hibridizarea și multi-culturalitatea sunt semne ale normalității. Prin școala de vară organizată la inițiativa scriitoarei Adriana Babeți, alături de echipa specială de filologi și scriitori din Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din București, ne onorăm o datorie de mare însemnătate, aceea de a transmite mai departe, tinerilor pasionați de literatura și fenomenul cultural central-european, moștenirile noastre literare și valorile culturale multiple pe care acestea le incumbă.”

Evenimentul a fost finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Newsletter UVT

Despre etică în comunicarea medicală

Echipa de cercetare a Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, care activează în domeniul eticii medicale (prof. dr. Florin Lobonț

Mai multe »