În perioada 19–20 mai 2021, UVT a găzduit evenimentul prilejuit de celebrarea a 40 de ani de la zborul românului Dumitru Prunariu la bordul navetei Soyuz 40, în cadrul conferinței publice „Dumitru Prunariu – 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic”, cu transmisie LIVE din Aula Magna „Ioan Curea” a UVT.
Cu o activitate ştiinţifică impresionantă și o implicare la cel mai înalt nivel în ultimii 30 de ani, dr. ing. Dumitru Prunariu este membru de onoare al comunității UVT încă din anul 2013, când i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum. Fostul cosmonaut desfăşoară în condiţii de excelenţă, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior din ţară şi din străinătate, activități ştiinţifice, didactice şi de promovare a ştiinţei în general, dar şi a activităţilor legate de spaţiul cosmic, în particular.
Dumitru Prunariu a petrecut 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute în spațiul cosmic, în zborul de acum 40 de ani. Misiunea spaţială s-a desfăşurat la bordul navei sovietice Soyuz-40 şi a staţiei orbitale de cercetare ştiinţifică Saliut-6.
În cadrul programului dedicat de UVT acestei aniversări speciale, miercuri, 19 mai 2021, începând de ora 17, a avut loc conferința „Dumitru Prunariu – 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic”, transmisă LIVE din Aula Magna „Ioan Curea” a UVT pe pagina de facebook a UVT. De asemenea, joi, 20 mai 2021, începând de la ora 16, s-a derulat un concurs cu premii pentru elevi, în care au concurat eseuri și fotografii /desene dedicate zborului în spațiul cosmic, iar de la ora 17 a avut loc o emisiune LIVE cu participarea lui Dumitru Prunariu, organizată de televiziunea UVT-TV, care poate fi urmărită tot pe pagina de Facebook UVT.