EȘTI AICI:
Dragoș Iliescu, invitat în cadrul noii serii de conferințe „Conectați la Viitor”

Dragoș Iliescu, invitat în cadrul noii serii de conferințe „Conectați la Viitor”

Universitatea de Vest din Timișoara vă invită joi, 20 octombrie, ora 18:00, la primul eveniment „Conectați la viitor”, o serie de conferințe interactive dedicate popularizării științei. 

Invitatul conferinței va fi profesorul universitar Dragoș Iliescu, care ne propune o temă aparte: Științele comportamentului uman – psihologia și științele cognitive – și aportul lor la bine în umanitate.

Subiectul conferinței ne atrage atenția asupra naturii umane, provocărilor întâmpinate de aceasta și contribuția pe care o poate avea în societate.

Dragoș Iliescu este profesor universitar al Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București și Profesor Extraordinar al Universității din Stellenbosch.

Evenimentul se va desfășura în Aula Magna „Ioan Curea” și va fi moderat de Delia Vîrgă.

Despre conferință, rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: Popularizarea științei este o prioritate pentru Universitatea de Vest din Timișoara. De aceea, ne dorim să aducem în fața publicului cât mai mulți specialiști de seamă. Tema primei conferinței o reprezintă psihologia și științele cognitive, un subiect de maximum interes pentru cei ce își doresc să înțeleagă mai bine natura umană.

Proiectul Conectați la Viitor implică facultățile din cadrul UVT ce au ca obiect de studiu științele exacte: fizică, chimie, biologie, geografie, matematică, informatică și are ca scop popularizarea științei prin intermediul realizării unui dialog interactiv între un moderator, public și un specialist din cadrul facultăților sau un invitat recunoscut de comunitatea științifică.

Această serie face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.

De asemenea, evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a UVT.

Vă așteptăm!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.