EȘTI AICI:
Distincții pentru echipa Facultății de Drept a UVT, la prestigioase concursuri internaționale

Distincții pentru echipa Facultății de Drept a UVT, la prestigioase concursuri internaționale

„TELDERS International Law Moot Court Competition”

În perioada 7 – 12 iunie 2021 s-a desfășurat, în format virtual, runda internațională a Telders International Law Moot Court Competition, cel mai prestigios concurs studențesc din Europa pe teme de drept internațional public, organizat de către Universitatea Leiden (Olanda). În etapa internațională au concurat 32 de echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții Internaționale de Justiție, în care echipele participante au prezentat argumentele părților într-o speță vizând imunitățile de jurisdicție, protecția mediului și protecția investițiilor străine.

Rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Ca de obicei, participările echipei studențești de la Facultatea de Drept a UVT în cadrul concursurilor internaționale pe teme ale științelor juridice aplicate aduc rezultate semnificative pentru studenți, mentori și pentru instituție în ansamblu. Îi felicit pe competitorii care au reprezentat UVT în concursul organizat de Universitatea Leiden (Olanda).

Echipa Facultății de Drept din Timișoara, compusă din studenții Sara Onofrei, Daniel Sporea, Tania Velcsov (anul II) și Mihai Șevciuc (anul III), a obținut locul I în clasamentul pledoariilor orale pentru reclamanți (Best Oral Argumentation on behalf of the Applicant) și locul VI în clasamentul consolidat al reclamanților.

Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de doamna lect. univ. dr. Sorina Doroga și domnișoara drd. Alexandra Burdulea.

European Human Rights Moot Court Competition

În perioada 17 – 21 mai 2021 s-au desfășurat rundele internaționale finale ale concursului European Human Rights Moot Court Competition, prestigios concurs studențesc de drepturile omului, aflat la a 9-a ediție, organizat de ELSA International în cooperare cu Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și European Human Rights Association. În concurs s-au înscris echipe din 81 de universități europene, 68 dintre acestea fiind declarate eligibile pentru rundele regionale.

Rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Îi felicit cu mare bucurie pe studenții componenți ai echipei Facultății de Drept din UVT, ca și pe profesorii lor, pentru rezultatul de primă linie obținut în această competiție europeană a științelor juridice, European Human Rights Moot Court Competition, o componentă foarte importantă a internaționalizării și afirmării globale a UVT în spațiul educației de performanță.

În etapa finală a competiției s-au calificat 18 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Accesul în această etapă s-a făcut pe baza memoriilor scrise pregătite de participanți și a rezultatelor obținute de aceștia la procesele simulate din rundele regionale. Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în care echipele participante prezintă argumentele părților dintr-o cauză vizând dreptul la respectarea vieții private, libertatea de întrunire, dreptul la un proces echitabil și dreptul la un remediu efectiv, într-un stat care, în contextul unei epidemii, a derogat de la obligațiile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Echipa Facultății de Drept din Timișoara, alcătuită din Lorena Lazea, Iulia Ungureanu, Raluca Țigla și Slaven Nichici (studenți în anul III), s-a calificat în semifinale și a ocupat locul IV în clasamentul general al competiției, iar pregătirea echipei a fost coordonată de doamna Prof. Univ. Dr. Raluca Bercea și doamna lect. univ. Dr. Sorina Doroga.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.