EȘTI AICI:
Despre experiența cenaclului literar Liste Goncourt: choix roumain 2022

Despre experiența cenaclului literar Liste Goncourt: choix roumain 2022

Concurs studențesc național interuniversitar

Inițial nu eram sigură la ce să mă aștept când am primit invitația de a participa la cenaclul literar moderat de doamna Ramona MALIȚA, deoarece nu mai participasem la o activitate asemănătoare până atunci, dar am fost tentată de ideea de a discuta deschis despre o carte la alegere din lista de posibili candidați ai Premiului Goncourt – alegerea României 2022 cu alți colegi pasionați de literatură franceză și să învăț câte ceva despre formarea pe care un critic literar o urmează în demersul său profesional.

Am acceptat, așadar, invitația și, consultându-mă cu prietena mea de grupă cu care am lucrat în binom (Naomi Grigoraș), am ales un roman care ni s-a părut interesant, cu toate că, până atunci, aveam doar o vagă idee de evenimentele care au zguduit Franța în perioada anilor ‘70- ’80 ai secolului trecut: Monica Sabolo, Une vie clandestine.

Activitatea noastră a început în septembrie și s-a încheiat în decembrie 2022, cu reuniuni săptămânale. Echipa noastră, a LIT-UVT,  fost formată din colegi de la licență, de la masterat și de la doctorat: BĂDESCU Bianca (LL II), BANDAC Iulia (Master I), CREȚIU Mădălina (Master II), DOBRESCU Andreea (drd. II), GHERASIM Claudiu (drd. I), GOJE Valentina (drd. III), GRIGORAȘ Naomi (LL II), JUGAN Daria (LL III), LINȚA-BĂLAN Iasmina (Master I), MARTINCSEK Alexia (LL III), PĂDURE Iulia (LL III), TĂMĂȘDAN Claudia (Master II), ȚUSCĂ Livia (LL III). Cu puțin înainte de începerea semestrului, am primit pe mail cărțile alese și am început lectura cu destul avânt; am parcurs primele cinzeci de pagini fără să-mi dau seama când au trecut două ore de lectură. Imediat ce am început ședințele de cenaclu am înțeles că va trebui să ne străduim mai mult să recuperăm în fiecare săptămână ceva din lectură pentru a putea ține pasul cu colegii noștri care aveau deja cel puțin o ediție Goncourt în spate.

Prima lecție pe care am învățat-o în cadrul acestei experiențe: întotdeauna ia-ți notițe! Structurează-le coerent, ca să poți să le prezinți și celor care nu au citit cartea elementele de construcție romanești (secvențele narative, personajele, intriga, incipitul, excipitul romanului, cum a fost influențat autorul de anumite evenimente istorice etc.), în așa fel încât să-i inciți la lectură. A fost destul de mare impactul primelor ședințe, străduindu-mă să recitesc secvențele importante și să le disec pentru o prezentare concisă și conformă tematicii fiecărei ședințe de cerc.

Eu și colega mea de binom am împărțit munca în două părți echitabile: ea lucra pe partea biografică, eu pe demersul anchetei începute de naratoare. Am reușit să ne încropim câteva idei pe care le-am împărtășit înainte de fiecare ședință și să ne încadrăm în grafic. Din nefericire, volumul de muncă pe care îl ocupă materiile și sarcinile din anul al II-lea de licență la Litere și intervențiile din viața extrauniversitară ne-au dus adesea la momente în care ne-am lăsat copleșite și am avut nevoie de o restructurare pe ultimă sută de metri a ideilor și, mai târziu,  a argumentelor. Totuși, pot să afirm cu certitudine după încheierea concursului că am strâns roadele muncii fiecărui coechipier care ne-a rămas alături până la dezbaterea finală de la București, având mai bine de două treimi din romane pregătite pe parcurs.

A doua lecție de reținut pentru următoarele ediții (la care sper că voi participa): alegem să facem anumite sacrificii personale pentru pasiunile academice, pentru că evoluția pe care am înregistrat-o, grație acestei experiențe critice, a fost răsplătită generos, fiind mândră de progresul pe care l-am realizat.

A treia lecție: în asemenea contexte, munca în echipă este indispensabilă și trebuie să ne asumăm rolul în echipă. Dacă întâmpinăm greutăți, este necesar să ne mobilizăm exemplar, dar să nu renunțăm; mai bine admitem că nu am reușit să ne ridicăm la așteptările proprii, decât să renunțăm cu puțin înainte să ajungem la dezbaterea finală.

În ceea ce privește atmosfera de la cenaclu, spun cu mulțumire că așteptările mele inițiale au fost depășite cu brio. Dialogul critic a fost foarte serios și totodată amical, intervențiile fiecărui coechipier au arătat gradul de implicare și de pasiune al fiecăruia. Cel mai tare mi-au plăcut prezentările făcute în dreptul romanului Quelque chose à te dire (Carole Five), pregătite de doctoranda Valentina Goje, precum și cele despre romanul Une heure de ferveur (Muriel Barbery), pregătite de colega Livia Țușcă.

Bref, a fost o plăcere și o provocare pe care nu le-aș fi ratat pentru nimic în lume. Sper că vom avea mai mulți doritori la următoarea ediție. Eu voi fi sigur printre ei.

Bianca BĂDESCU (Franceză-Limbi și Literaturi anul II)

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.