Profesorii de geografie din mediul preuniversitar și colegii lor de la Departamentul de Geografie s-au reunit în data de 24 aprilie 2026, la Universitatea de Vest din Timișoara, pentru a treia ediție a Sesiunii de comunicări didactico-științifice GEODIDACT 2026. Sub genericul „Noi provocări în predarea – învățarea geografiei în mediul preuniversitar”, evenimentul a transformat Departamentul de Geografie într-un veritabil hub de inovație educațională. Organizat de Departamentul de Geografie al FCBG-UVT în parteneriat cu Societatea de Geografie din România – Filiala Timiș, evenimentul a reconfirmat necesitatea unei punți solide între mediul academic și cel liceal sau gimnazial.
Tematica din acest an a fost una ambițioasă, abordând tranziția digitală accelerată prin care trece sistemul de învățământ. Participanții au explorat soluții pentru integrarea inteligenței artificiale în sala de clasă, dar și modalități prin care curriculumul descentralizat poate oferi o învățare de calitate. Printre punctele de interes de pe agenda sesiunii s-au numărat: ecosistemele educaționale inteligente și rolul metodelor digitale, proiectele eTwinning, văzute ca un motor pentru dezvoltarea competențelor geografice, gândirea critică, propusă ca alternativă la memorarea mecanică a datelor geografice, cum pot profesorii stimula motivația școlară, activitățile extracurriciulare esențiale pentru fundamentarea cunoștințelor geografice etc. „A fost mai mult decât o sesiune de comunicări; a fost un dialog necesar despre cum putem trece în sistemul de învățare de la «a ști» la «a înțelege» într-o lume în continuă schimbare”, au punctat participanții la final.
Unul dintre cele mai vibrante momente ale manifestării a fost masa rotundă intitulată „Geografia outdoor – învățarea prin observație directă și aplicații de teren”. Într-o epocă a ecranelor, specialiștii au pledat pentru reintegrarea mai frecventă în învățarea geografică a excursiei și a aplicațiilor de teren. În ciuda barierelor administrative și organizatorice, concluzia a fost unanimă: activitățile de teren sunt esențiale pentru dezvoltarea conștiinței ecologice, dobândirea competențelor practice imediate și stimularea curiozității științifice prin contact direct cu mediul.
Dincolo de prezentările științifice, GEODIDACT 2026 a servit drept platformă pentru un manifest profesional. Participanții au subliniat urgența unei colaborări mai strânse între universități și școli și menținerea unei legături constante și productive între acestea, afirmând o implicare mai activă a Societății de Geografie din România în promovarea disciplinei la nivel național. Evenimentul s-a încheiat într-o notă optimistă, participanții plecând cu idei noi și cu certitudinea că geografia rămâne o disciplină fundamentală, capabilă să se reinventeze între tradiție și tehnologia viitorului.
Lector univ. Sorin PAVEL
Departamentul de Geografie






