EȘTI AICI:
Consultare publică pentru proiect tehnic de investiție, la UVT

Consultare publică pentru proiect tehnic de investiție, la UVT

În baza opțiunii sale strategice către sustenabilitate și către tehnologiile viitorului, Universitatea de Vest din Timișoara a demarat contractul finanțat din Fondul pentru Modernizare, prin Ministerul Energiei, pentru proiectul „Dezvoltarea unei centrale fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile în vederea asigurării autoconsumului pentru Universitatea de Vest din Timișoara, jud. Timiș”.

Proiectul face parte din apelul de proiecte „PFM/169/PFM_P1/NA/P1_OS1/FM_1.1 – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice” și are perioada de implementare cuprinsă între 01.08.2024 – 31.07.2025 (dar nu mai târziu de 31.12.2026). Valoarea contractului de finanțare accesat din Fondul pentru Modernizare este de 12.843.600,54 lei, eligibilă în întregime din Fondul pentru Modernizare.

O etapă importantă a implementării acestui proiect investițional este reprezentată de finalizarea proiectului tehnic. În baza acestuia vor fi depuse oferte de către operatorii economici, care vor conduce realizarea practică a sistemului de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Astfel, prin acest demers menit să contribuie la creșterea nivelului de transparență al achiziției publice a sistemului fotovoltaic, UVT anunță deschiderea consultării publice pentru proiectul tehnic al investiției (care este disponibil public la acest link), etapă la care sunt invitați specialiști, experți, grupuri de lucru specializate, companii de specialitate și alți observatori tehnici, care pot aduce propuneri, observații și idei de îmbunătățire a soluției tehnice din proiect, puncte de vedere constructive care vor sta la baza demarării procedurii de achiziție publică.

Punctele de vedere ale tuturor celor interesați pot fi transmise până în data de 10 noiembrie 2024 (inclusiv 10 noiembrie), prin completarea formularului disponibil prin accesarea acestui link, urmând ca persoanele ce vor completa formularul să fie invitate și la o întâlnire de lucru, la UVT, în data de 13 noiembrie 2024, întâlnire în care vor fi discutate concluziile consultării publice.

Marilen Gabriel Pirtea: rectorul Universității de Vest din Timișoara: „Componenta tehnică a producției și consumului de energie verde face parte dintr-o abordare de ansamblu pe care UVT a adoptat-o în ultimii ani, pentru creșterea sustenabilității și contribuției nostre la calitatea vieții în comunitate. Am considerat că este firesc să punem în consultare publică proiectul tehnic al acestei investiții pentru că vom avea astfel reunite cele mai avizate puncte de vedere ale specialiștilor domeniului și vom reuși să implementăm, în acest fel, o soluție cu grad ridicat de fiabilitate.

Echipa de proiect a UVT așteaptă cu interes propuneri de îmbunătățire a soluției tehnice dezbătute, pentru a se asigura că Universitatea de Vest din Timișoara va beneficia de un proiect tehnic calitativ, pentru un sistem cât mai performant de producție a energiei verzi, în vederea autoconsumului UVT.

[INFO] contact proiect: Ec.Dr. Laurențiu Georgescu, manager proiect, laurentiu.georgescu@e-uvt.ro

„Finanțat prin Fondul pentru Modernizare”

UVT

UVT, fidelă valorilor europene fundamentale

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară activitatea, iar în contextul alegerilor prezidențiale din această perioadă

Mai multe »

UVT utilizează fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a UVT cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și pentru a citi și înțelege conținutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru, confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.