În perioada 4–10 iulie 2026, Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Fizică și Matematică, găzduiește două dintre cele mai importante evenimente europene dedicate științei materialelor izolatoare: The 15th Europhysical Conference on Defects in Insulating Materials (EuroDIM-15) și The 1st European School on Defects in Insulating Materials (ESDIM-1). EuroDIM reprezintă cea mai prestigioasă conferință europeană din domeniu, organizată o dată la patru ani, iar ediția din 2026 marchează prima desfășurare a acesteia în România, la Timișoara.
Evenimentul reunește cercetători, cadre universitare și reprezentanți ai unor institute de cercetare de prestigiu din 27 de țări, confirmând amploarea și vizibilitatea internațională a conferinței. Participanții provin din Europa, Asia, America de Nord și de Sud, precum și din Africa
Programul științific include conferințe plenare, keynote, prezentări invitate, comunicări orale și sesiuni de postere, abordând unele dintre cele mai actuale direcții de cercetare din fizica și chimia materialelor. Printre temele centrale se numără studiul defectelor în materiale izolatoare și materiale funcționale, materiale luminescente și scintilatoare, cristale optice și materiale pentru laseri, nanomateriale și perovskiți, procese de creștere și caracterizare a cristalelor, spectroscopie avansată, modelare computațională și metode bazate pe inteligență artificială pentru proiectarea și optimizarea materialelor de nouă generație. De asemenea, sunt prezentate aplicații în domenii precum fotonica, detectoarele de radiații, energia nucleară, optoelectronica și tehnologiile cuantice.
Înaintea conferinței, în perioada 4–5 iulie, se desfășoară ESDIM-1, prima ediție a Școlii Europene dedicate defectelor în materiale izolatoare, oferind tinerilor cercetători oportunitatea de a participa la cursuri susținute de experți internaționali și de a interacționa direct cu lideri ai domeniului.
Prin organizarea EuroDIM-15 și ESDIM-1, Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția pe harta marilor centre europene de cercetare în fizica materialelor și contribuie la dezvoltarea colaborărilor științifice internaționale și la promovarea excelenței în cercetare.
Mai multe informații se găsesc pe site-ul conferinței: www.eurodim.ro



