În 7 iunie, în cadrul unei festivități desfășurate online, au fost premiate cele mai bune lucrări înscrise la concursul național „Deutsche Sprache und Kultur“ 2024, organizat de Colectivul de limba și literatura germană din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
Prin intermediul acestui concurs, care se adresează elevilor din clasele IX-XII, Colectivul de limba și literatura germană își propune să promoveze limba și cultura germană și să încurajeze inventivitatea, creativitatea și limbajul expresiv al elevilor.
Deținătorii premiilor I, II, III beneficiază de asemenea de gratuitate la înscrierea la procesul de admitere la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie. Acestora li se va recunoaște, la cerere, media 10 (zece) drept medie de admitere la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, la programele de studii universitare de licență care au în structura lor limba germană (Limbi şi Literaturi sau Limbi Moderne Aplicate), în sesiunea de admitere din anul 2024 (dacă sunt elevi în clasa a XII-a, la data concursului), respectiv în sesiunea de admitere din anul 2025 (dacă sunt elevi în clasa a XI-a, la data concursului).
Demersul Colectivului de limba și literatura germană a fost sprijinit în acest an și de Rotary Club Timișoara Cosmopolitan, care a acordat câștigătorilor premii în valoare de 1000 lei.
Felicitări tuturor participanților pentru creativitate, sensibilitate, profunzimea și densitatea ideilor expuse și, nu în ultimul rând, pentru foarte buna cunoaștere a limbii germane!