EȘTI AICI:
Cinci proiecte UVT, eligibile pentru finanțare în cadrul programului „Innotech Student”

Cinci proiecte UVT, eligibile pentru finanțare în cadrul programului „Innotech Student”

Universitatea de Vest din Timișoara se adaptează creșterii tot mai accentuate a standardelor de calificări profesionale impuse în piața muncii, dar și la viteza tot mai mare de transformare a cerințelor specifice noilor meserii din economia reală. În acest context, UVT se preocupă să dezvolte programe accesibile și utile studenților, prin care să promoveze o bună inserție profesională după absolvire.

În demersurile sale de accesare a finanțărilor pentru astfel de programe, UVT a depus în această toamnă cinci proiecte, în valoare totală de 48.200.809,13 lei, în cadrul Apelului de proiecte „Innotech Student”, corespunzător segmentului de finanțare POCU/829/6/13/ „Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și non-universitar care își găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activități de învățare/cercetare/inovare la un potențial loc de muncă, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv, identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI”.

Toate cele cinci proiecte depuse au fost admise în urma parcurgerii etapei de verificare a conformității administrative și eligibilității pentru apelul „Innotech Student”, în data de 18 noiembrie 2020.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, remarcă perspectivele bune deschise prin această etapă de verificare a conformității administrative și eligibilității:

„UVT se află în primul eșalon al universităților românești, fiind cunoscută drept cea mai dinamică universitate comprehensivă a țării. Reușim să ne profilăm public în acest mod prin valoarea proiectelor pe care le propunem în diferitele domenii ale educației și cercetării. Așa este, de pildă, și în cazul celor cinci proiecte care s-au calificat în ultima etapă de jurizare pentru finanțări de tip POCU, care sunt un bun exemplu pentru preocupările ambițioase pe care le avem în direcția pregătirii studenților și a obținerii de către aceștia a competențelor și abilităților necesare unei viitoare inserții de succes pe piața muncii. Suntem convinși că proiectele pe care le-am propus în Apelul „Innotech Student” vor determina o creștere semnificativă a pregătirii viitorilor absolvenți ai universității noastre pentru meseriile noi și specializările viitorului, un obiectiv primordial al comunității noastre universitare”.

Alăturăm adresele web la care se pot accesa date despre numărul de proiecte depuse și despre numărul de proiecte respinse, înainte de perioada de contestații:

https://mfe.gov.ro/pocu-lista-cererilor-de-finantare-care-au-fost-respinse-in-etapa-de-verificare-a-conformitatii-administrative-si-eligibilitatii-pentru-apelul-de-proiecte-proiecte-innotech-student/

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.