EȘTI AICI:
Cicliștii de la UVT-Devron West Cycling Team, pe podiumul competiției „Ziridava Road Race”

Cicliștii de la UVT-Devron West Cycling Team, pe podiumul competiției „Ziridava Road Race”

În cea mai recentă participare competițională, cicliștii componenți ai velo-team-ului „UVT-Devron West Cycling Team” au reușit obținerea unor performanțe foarte bune, astfel că au urcat pe podiumul câștigătorilor competiției „Ziridava Road Race”, care și-a desfășurat ediția a IV-a la Arad, în organizarea Asociației Euromediu.

Cicliștii echipei timișorene au luat startul în două curse și au strâns, din nou, clasări în top.

Astfel, în proba de contratimp, au ajuns pe podium:

Locul 1 – Georgeta Ungureanu (Elite F)

Locul 1 – Stefan Drăgoiu (J)

Locul 2 – Iustin Vaidian  (U23)

Locul 3 – Alin Toader (J)

Locul 3 – Andrei Sobennicov

În proba de fond – punctată în Cupa României – timișorenii au luptat, practic, pe toate fronturile și, chiar dacă, din cauza unor accidentări, Andrew Sobennikov și Mihai Babaiță au ieșit din cursă, la final s-au marcat câteva clasări în top 3:

Locul 1 – Georgeta Ungureanu

Locul 1 – Andrei Ionuţ (U23) – după un sprint ca la carte, care îi e specific;

Locul 3 – Iustin Vaidian (U23);

Locul 1 – Alin Toader (J)

Locul 2 – Ștefan Drăgoiu (J)

Locul 1 – Gaita Madalin (M)

Locul 3 – Remus Farcas (M)

Alături de ei au intrat în competiție David Urs și Emil Chepețan, care merită felicitați pentru efortul depus.

Componenții echipei UVT-Devron West Cycling Team și-au reluat antrenamentele, vizând o participare de energie totală și rezultat cât mai bun în turele Campionatului Național, marea atracție a sezonului.