UVT, distinsă cu Titlul și Diploma Onorifică de Excelență pentru contribuția la programul Timișoara 2023

Universitatea de Vest din Timișoara a primit vizita domnului prof.asoc. Sever Avram, Coordonator General CIO SUERD Jean BART/ Reprezentanța World Center for Excellence of Destinations – CED, c/o Centrul Dunăre-Marea Neagră „HENRI NEGRESCO” în sprijinul Alianței Naționale OMD. În cadrul întrevederii, oaspetele a fost întâmpinat de prorectorul UVT, conf.univ.dr. Mădălin Bunoiu, căruia i-a fost înmânată Diploma […]

Tur ghidat cu Adriana Babeți – „Apele ascunse”

Descoperă o poveste captivantă despre apele care azi nu se mai văd în estul Timişoarei: apele Timişului Mic/ Begăi: braţe, mici canale, mlaştini, iazuri. Dar şi despre câteva fântâni misterioase de acum sute de ani. O istorie (la fel de puţin ştiută) despre tot ceea ce această reţea de ape a atras după sine, începând […]

”Psychopathology of the Self – the Disordered Self”

Vă invităm să descoperiți fascinanta lume a psihologiei alături de Prof. Femi Oyebode, expert în psihiatrie și autor de renume internațional, la Universitatea de Vest din Timișoara! Prof. Femi Oyebode este o legendă în psihiatrie, Șeful Catedrei de Psihiatrie la Universitatea Birmingham, și autor al unor lucrări de referință precum “Mindreadings: Literature and Psychiatry,” “Sims’ […]

„În căutarea realității – Știința occidentală și tradiția contemplativă asiatică”

Evenimentul În căutarea realității – Știința occidentală și tradiția contemplativă asiatică, îl va avea invitat pe Venerabilul Jampa Lungtok, călugăr în tradiția buddhismului tibetan, de la Centrul de Înalte Studii Tibetane – Rabten Choeling, din Elveția. Acesta va ține o prelegere în limba engleză (cu traducere în limba română), în data de 5 octombrie, de […]

UVT, prezentă în topul Times Higher Education World University Rankings (THE WUR) 2024

Rezultatele Times Higher Education World University Rankings pentru anul 2024 poziționează Universitatea de Vest din Timişoara între cele 22 instituţii de top din ţară (locul 7, alături de alte universităţi din România) şi între cele 1201-1500 de universități de la nivel mondial. Spre deosebire de anul trecut UVT a avansat în top, din categoria 1500+ […]

Luăm Startul împreună la cea de-a șasea ediție a UVT Liberty Marathon! Înștiințare restricții de trafic

Universitatea de Vest din Timișoara organizează duminică 1 octombrie 2023 a șasea ediție a evenimentului sportiv de alergare de șosea “UVT Liberty Marathon”, care a primit avizul pozitiv de la Comisia de Avizare a Adunărilor Publice, Comisia de Circulație și Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În vederea evitării unor evenimente rutiere nedorite, vom coopera cu Serviciul […]

UVT și Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest – parteneriat de succes pentru extinderea infrastructurii universitare timișorene

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara este implicată permanent în procesul de dezvoltare a unui cadru funcțional și util pentru activitatea universitară. În acest context, avem bucuria de a vă invita să participați la evenimentul de prezentare a proiectului ajuns în etapă finală: „Reabilitarea și extinderea  spațiilor de învățământ în vederea creșterii relevanței […]

„Ceea ce ochiul tău nu vede”– expoziție de microfotografie, la UVT

Descoperă lumea fascinantă a științei în cadrul expoziției „Ceea ce ochiul tău nu vede”. Te invităm să explorezi o colecție de 20 de fotografii, realizate cu un microscop cu scanare electronică. Vei putea vedea detalii ale diferitelor materiale, care la prima vedere nu pot fi vizualizate, apropiindu-se astfel de lumea spectaculoasă a imaginilor nanoștiințe și […]

Festivalul Internațional de Orgă TimOrgelFest, ediția a XXIII-a

„Inedit” este cuvântul pe care l-am putea folosi pentru a descrie cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional TimOrgelFest, desfășurată între 1-29 octombrie 2023 la Timișoara. Vom avea parte de artiști virtuozi, pasionați și inovatori, majoritatea interpretând de asemenea aranjamente și compoziții proprii. Numit de ziarul austriac Kleine Zeitung „o stea în ascensiune”, Lukas Hasler […]

Conferința Internațională ”Core, Peripheral, and Supranational Correlates of the Rule of Law: Emerging Synergies and Tensions”

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara și New Europe College organizează Conferința Internațională Core, Peripheral, and Supranational Correlates of the Rule of Law: Emerging Synergies and Tensions. Conferința este parte din proiectul de cercetare cu titlul Rule of Law at the European Periphery: (Dis)incentive Structures and Conceptual Shifts (ROLPERIPHERAL), finanțat de UEFISCDI – Exploratory Research (PN-III-P4-PCE-2021-0319) […]