Concursuri online de interpretare, pentru elevii de liceu

Universitatea de Vest din Timișoara lansează permanent noi proiecte academice și de cercetare, care sunt concepute într-un format online, adaptat condițiilor de pandemie. De această dată, Facultatea de Muzică și Teatru propune elevilor de liceu două concursuri de interpretare, care se vor desfășura online sau la distanță. Concursul Național „Muzică Tradițională – Interpretare Instrumentală și […]

Propunerile Consorțiului „Universitaria” pentru o reformă a învățământului superior și cercetării în România

Principalele obiective ale sistemului de învățământ superior sunt acelea de a genera cunoaștere, de a produce idei novatoare, soluții pentru problemele sociale și economice ale României (prin sistemul de cercetare), de a forma resursă umană de calitate (prin programele de educație și formare) care să implementeze aceste soluții în piața muncii, în societate și în […]

„Revenim la normalitate!” – Campanie UVT pentru responsabilitate socială pro-vaccinare

Universitatea de Vest din Timișoara își susține rolul de primă universitate comprehensivă a regiunii de vest, căutând să dezvolte, cu tenacitate, pe lângă performanțele din educație și cercetare, și preocupări din sfera responsabilității sociale și a implicării comunitare. Întregul an 2020 a fost dominat de contradicții, necunoscute, temeri, dar și de provocări și noi riscuri […]

Sediul principal al UVT se pregătește de modernizare

Clădirea care găzduiește sediul principal al Universității de Vest din Timișoara, de pe bulevardul V. Pârvan nr. 4, este unul dintre imobilele reprezentative ale Timișoarei, fiind și o operă de valoare incontestabilă a arhitecturii românești. Construcția a fost proiectată de renumitul arhitect Hans Fackelmann, un reper în istoria arhitecturii din România de după al Doilea […]

UVT analizează reluarea cursurilor în format clasic

În urma întrunirilor executive și a dezbaterilor organizate de către Președintele României cu scopul de a decide modalitatea de reluare a cursurilor în sistemul de învățământ odată cu începerea semestrului al doilea (prevăzută pentru luna februarie), a fost propusă reluarea activităților din învățământul preuniversitar în formatul clasic, în mai multe scenarii, sub rezerva celor mai […]

Sesiuni de pregătire pentru BAC, oferite elevilor de liceu

În spiritul tradiției UVT de a sprijini elevii în pregătirea lor pentru examenul de finalizare a studiilor preuniversitare, continuăm și în acest an universitar organizarea activităților didactice de îndrumare pentru examenul de bacalaureat cu noi module de pregătire integrată și performantă. Programul propus de UVT se va desfășura în perioada 16 ianuarie – 12 iunie […]

UVT, din nou în elita universităților românești

Universitatea de Vest din Timișoara urmează o direcție ascendentă a poziționării într-unul dintre cele mai importante clasamente academice. Potrivit rezultatelor ediției din ianuarie 2021 a Clasamentului internațional Webometrics, UVT se plasează pe locul 4 din cele 102 instituţii de învăţământ superior românesc ierarhizate în acest top. La nivel european, universitatea noastră se regăseşte pe locul […]

Lansarea platformei dedicate Alianței UNITA

Încă din anul 2019, UVT s-a aflat în prima linie a universităților europene care au creat legături strânse cu parteneri academici. Astfel, începând cu finalul anului 2020, când Universitatea de Vest din Timișoara a trecut într-o nouă etapă de deschidere spre internaționalizare, ca membră a Universității Europene UNITA, s-a implicat activ  în crearea unei universități […]

Iniţiativa RO European Universities: prima întâlnire a grupului de lucru

Grupul de lucru ce reuneşte reprezentanţi ai unor universităţi româneşti membre în alianţe europene care implementează proiecte Erasmus+ European Universities, s-a întâlnit pentru prima dată în 8.01.2021. Ȋn cadrul acestei inţiative, Comisia Europeană a finanţat, în 2019 şi 2020, 41 de alianţe de universităţi din spaţiul european. Scopul este de a crea alianţe instituţionale transnaţionale […]

UNITA – Universitas Montium: Intercomprehensiunea între limbile înrudite. Curs online destinat studenților filologi, la bilanț

UNITA – Universitas Montium aduce nu doar oportunități extraordinare pentru comunitățile din cele șase universități partenere în domeniile educaţiei şi cercetării, ci proiectul în sine se impune printr-un aspect particular: problematica salvgardării limbilor naționale şi susţinerea diversităţii lingvistice în Europa unită. În acest sens, al treilea pachet de lucru, Multilingvismul UNITA, recurge la metoda intercomprehensiunii […]