EȘTI AICI:
Campanie umanitară UVT și grup de suport pentru refugiații ucraineni

Campanie umanitară UVT și grup de suport pentru refugiații ucraineni

În contextul susținerii de către Universitatea de Vest din Timișoara a refugiaților care provin din Ucraina, studenții de la Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie au organizat un punct de colectare pentru donații sub formă de produse, spațiu care a funcționat în holul mare de la parterul UVT de pe Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4.

Comunitatea noastră academică a contribuit astfel cu: pături groase, izopren, căciuli, mănuși, șosete, produse de igienă (săpun, gel de duș, pastă de dinți, perii de dinți, absorbante, scutece pentru copii), mănuși și măști chirurgicale, jucării și jocuri noi, veselă de unică folosință, lapte praf pentru copii.

După colectare, produsele au fost distribuite prin procese verbale de donație către organizații neguvernamentale care lucrează direct cu persoane refugiate din Ucraina și sunt parteneri ai Departamentului de Asistență Socială.

Tot prin intermediul Facultății de Sociologie și Psihologie, UVT a constituit un grup de suport care oferă consiliere psihologică pentru cetățenii ucraineni refugiați în România din cauza războiului.

Astfel, Departamentul de Psihologie al Facultății de Sociologie și Psihologie din Universitatea de Vest din Timișoara vine în ajutorul mamelor și al copiilor ucraineni, refugiați pe teritoriul României, în gestionarea problemelor emoționale.

Persoanele interesate să beneficieze de acest serviciu sunt rugate să completeze formularul de la acest link:

https://forms.gle/yoMTpckJjTXudTRGA

Comunitatea academică a UVT apreciază că solidaritatea față de pericolele extreme prin care trec în aceste zile locuitorii Ucrainei este un gest umanitar și esențial, în spiritul democrației și al valorilor lumii libere.

În plus, UVT se implică pentru susținerea refugiaților care au nevoie de suport și prin:

  • Mobilizarea de resurse juridice, acordate activității organizațiilor non-profit implicate în acordarea de asistență pentru persoanele afectate de războiul din Ucraina, prin intermediul Clinicii Juridice pentru Societatea Civilă (CJSC) de pe lângă Facultatea de Drept;
  • Gestionarea de donații sub formă de produse, grupate în cadrul punctului de colectare pentru donații sub formă de produse, direcționate mai apoi către organizațiile neguvernamentale care lucrează direct cu persoane refugiate din Ucraina, organizații partenere ale Departamentului de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie din UVT.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Comunitatea academică a UVT este solidară cu refugiații și găsește util să se implice pentru a acorda asistență de specialitate persoanelor aflate în situațiile dificile create de presiunea conflictului din spațiul ucrainean. Ne mobilizăm și acordăm consiliere psihologică pentru cetățenii ucraineni refugiați în România din cauza războiului, o intervenție umanitară pe care o considerăm importantă în acest context de criză.”

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.