EȘTI AICI:
Ca membră a Hexagonului Facultăților de Drept din România, Facultatea de Drept a UVT își manifestă solidaritatea cu Facultatea de Drept a Universității din București

Ca membră a Hexagonului Facultăților de Drept din România, Facultatea de Drept a UVT își manifestă solidaritatea cu Facultatea de Drept a Universității din București

În calitate de membră, alături de Facultatea de Drept a Universității din București, a Hexagonului Facultăților de Drept din România, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, prin Consiliul său, adoptă și face publică următoarea poziție în raport cu situația care a condus la decizia Facultății de Drept a Universității din București de a aplica mecanismele de protejare a integrității academice în procesul de evaluare:

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își reafirmă angajamentul ferm de a promova și proteja valorile fundamentale ale societății, între care dreptatea, echitatea și integritatea, precum și valorile fundamentale ale mediului universitar juridic, între care calitatea, rigoarea și corectitudinea în recunoașterea performanței academice.

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își asumă în mod responsabil rolul de a educa generațiile viitoare de juriști ai României în spiritul acestor valori.

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara apreciază că educația, în general, și educația juridică, în special, trebuie să aibă un fundament etic solid, care impune instituțiilor de învățământ să aleagă, chiar în circumstanțe particulare dificile, calea onestității și a integrității academice.

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara consideră că, în numele tuturor acestor valori, frauda în procesul de evaluare este intolerabilă.

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își manifestă solidaritatea cu Facultatea de Drept a Universității din București în salvgardarea principiilor și standardelor comune Hexagonului Facultăților de Drept din România.

Prof.univ.dr. Lucian Bercea

Decanul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.