În perioada 18-23.11.2024 am avut onorarea de a-l avea invitat pe domnul Profesor Iuliu Bobos, Professor (PhD, Dr.Sci) la Universitatea Porto, Portugalia prin Proiectul PN-IV-P2-2.2-MCD-2024-0406 “Proiect de mobilitate pentru cercetători cu experiență din diaspora (MCD)”. Domnul professor a fost Directorul Programului Doctoral -Stiinţele mediului, este coautor a patru cărţi în Editura Tehnică, a primit doua premii ale Academiei Române, visiting professor la Arizona State University, Denver, U.S.G.S.- Boulder (Colorado), Universidade de Aveiro (Portugal), Université ,,Louis Pasteur” Strasbourg, NATO Research Fellowhip. De asemenea este membru în prestigioase societăţi ştiinţifice internaţionale: Clay Minerals Society, Mineralogical Society, Mineralogical Society of America, Society for Applied Geology, Geochemical Society.
În cadrul vizitei la Timişoara, Domnul Profesor Bobos a ţinut o serie de prezentări ce reflectă preocupările de cercetător ale domniei sale. Prezentarile cu titlurile ²Biogeochemistry of heavy bivalente metals (Cu, Pb, Zn) in the soil-sediment-water-plant systems” şi respectiv “The Arsenic biogeochemistry:natural risks and healthy human” s-au adresat studentilor de la Masterele de la domeniul Chimie si anume de la specializările Chimie criminalistică si Chimie clinică şi de laborator sanitar făcând o scurtă prezentare a ciclurilor biogeochimice a metalelor: Cu, Pb si Zn, a prezentat procesele de oxidare, dispersie, procese de transfer a unor metale grele în mediu, precum toxicitatea şi efectele acestora asupra organismului. Pentru cercetătorii Departamentului de Geografie din ICAM a fost prezentată lucrarea ,, Dinamica radionuclizilor naturali şi antropici în zonele de interfaţă ocean-continent”, iar pentru studenţii anului I Geografie, în cadrul disciplinei Geologie a prezentat lucrarea ,, Biogeochimia carbonului şi oxigenului. Implicaţii în procesele de alteraţii climatice”.
În cadrul colaborării domnul profesor a făcut o vizită la Institutul de Cercetări avansate de mediu ICAM din UVT la departamentele de Chimie si Geografie coordonat de responsabili departamentelor, Prof. dr. ing. Vlase Titus şi Prof. Dr. Urdea Petru, unde s-au purtat discuţii legate de viitoare colaborări cu Universitatea Porto pe teme ce vizează domeniul Geochimie şi cel de schimbări de mediu.




