Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria evenimentelor dedicate sărbătoririi celor 70 de ani de tradiție, dialog și deschidere internațională, prin organizarea unor activități care aduc în prim-plan diversitatea culturală.
În acest context, comunitatea timișoreană a fost invitată la un Atelier de limbă și cultură coreeană, organizat în data de 15 mai 2026, de la ora 13:00, în sala 307 (UVT, bd. Vasile Pârvan nr. 4). Activitatea a fost realizată cu sprijinul Centrului de Studii Asiatice „Stanca Scholz-Cionca”.
Evenimentul a propus o incursiune interactivă în universul cultural coreean, printr-o prezentare dedicată unor sărbători tradiționale specifice acestei perioade și prin familiarizarea participanților cu expresii uzuale în limba coreeană. Atelierul a inclus și activități practice, publicul având ocazia să descopere și să experimenteze jocurile tradiționale coreene Tuho (투호) și Yutnori (윷놀이), într-un cadru dinamic și accesibil. La finalul întâlnirii, participanții și-au putut scrie numele în alfabetul coreean Hangeul, unul dintre cele mai apreciate și originale sisteme de scriere din lume.
Organizat în spiritul valorilor promovate de FLIFT 70 – excelență academică, multiculturalism și deschidere internațională – evenimentul reflectă preocuparea constantă a facultății pentru dezvoltarea dialogului intercultural și pentru promovarea studiilor asiatice în comunitatea locală.













