EȘTI AICI:
„Antreprenoriat și finanțare pe piața de capital” – dezbatere consacrată pieței de capital, organizată de UVT și Bursa de Valori București

„Antreprenoriat și finanțare pe piața de capital” – dezbatere consacrată pieței de capital, organizată de UVT și Bursa de Valori București

Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Bursa de Valori București, a organizat evenimentul „Antreprenoriat și finanțare pe piața de capital”, în cadrul căruia au fost lansate în dezbatere tematici legate de antreprenoriat și modalități de finanțare ale afacerilor prin piețele de capital.

Au fost prezenți în cadrul evenimentului specialiști reprezentativi ai acestui domeniu de vârf, prin intervenții specializate: Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea și Directorul general al Bursei de Valori București, Adrian Tănase, dar și Președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și antreprenor „Flori de ie”, Cristina Chiriac, Directorul executiv MedLife, Dorin Preda, brokerul IFB Finwest, Ovidiu Serdean și brokerul Goldring, Laurențiu Căpcănaru.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea: „În buna tradiție a școlii timișorene de științe economice și administrare a afacerilor, Universitatea de Vest din Timișoara continuă, și în acest an, seria conferințelor consacrate celor mai actuale subiecte ale acestui domeniu dinamic. Concretizând parteneriatul stabilit la finalul anului trecut între UVT și BVB, dedicat educației financiare, Conferința „Antreprenoriat și finanțare pe piața de capital” a adus în Aula Magna UVT, pentru publicul specializat din centrul nostru universitar, o agendă tematică prin care s-au conexat două dintre cele mai vii subiecte ale economiei reale – antreprenoriatul și finanțarea piețelor de capital. Lumea de astăzi este un ecosistem care ne cere să fim pregătiți pentru noi provocări, în care spiritul antreprenorial este tot mai important, mai cu seamă pentru soluțiile inovative prin care se dezvoltă finanțarea piețelor de capital.”

„La finalul anului 2021, Bursa de Valori București și Universitatea de Vest din Timișoara au încheiat acordul de cooperare pentru educație financiară cu scopul de a promova educația financiară în rândul studenților universității dar și de a conecta mediul de afaceri din Timișoara, antreprenorii cu modalitățile de finanțare a afacerilor lor prin intermediul pieței de capital. Această conferință deschide seria de evenimente pe care ne propunem să le realizăm împreună cu Universitatea de Vest în această zonă a țării noastre. Au răspuns invitației și au participat în cadrul evenimentului reprezentanți ai comunității de brokeraj și ai companiilor listate la bursă,  specialiști care au adus informații reale despre activitățile bursiere, investiții și antreprenoriat, un real ajutor atât pentru studenții prezenți la eveniment cât și pentru reprezentanții mediului de afaceri. Educația financiară este esențială în rândul tinerilor pentru a se asigura că, în viitor, deciziile financiare și acțiunile pe care le vor întreprinde vor avea o bază solidă pentru succes.”, a declarat Adrian Tănase, Directorul general al Bursei de Valori București.

„În dinamica vieții antreprenoriale, devin strategice opțiunile de finanțare. Din studiile și analizele cele mai recente, observăm că trei din zece start-up-uri lansate ajung să se „sufoce” în termen de un an, din cauze ce țin de lipsa informațiilor financiare solide. Prin urmare, este vital să ne informăm și să deținem cunoștințe avansate despre instrumentele financiare cele mai competitive, inclusiv despre piața de capital. Iată un motiv suficient de bine cristalizat pentru care această conferință, rezultată din efortul comun al UVT și BVB, să fie un foarte bun punct de referință pentru majoritatea celor care participă astăzi, studenți ce își doresc să construiască viitoare afaceri de succes”, a declarat Cristina Chiriac, Președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

La eveniment au participat specialiștii domeniului, studenți, cercetători, cadre universitare, dar și experți și profesioniști ai domeniului din întreaga comunitate universitară și din comunitatea timișoreană.

UVT utilizează fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a UVT cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și pentru a citi și înțelege conținutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru, confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.