Rolul educațional al Universității de Vest din Timișoara se manifestă și prin oferirea cadrului de dezvoltare sportivă, fiind știut faptul că prin sport dobândim claritatea obiectivelor, perseverență în urmărirea acestora, orientare pe termen lung și, nu în ultimul rând, motivația internă de a ne autodepăși constant.
UVT va organiza în data de 26 septembrie 2021 o nouă ediție a evenimentului UVT Liberty Marathon. Desfășurat în primul oraș liber de comunism din România – Timișoara, sub sloganul „Dare to run”, maratonul se află la cea de-a patra ediție, cu menirea de a cultiva ideea de libertate prin sport, sănătate și un spirit independent.
În acest an, sportiva Andreea Răducan va fi ambasadoare UVT Liberty Marathon. Multipla campioană olimpică, mondială și europeană va semna medalia oferită alergătorilor care parcurg o cursă în cadrul acestei ediții a maratonului (de la 2 la 42 km). Se alătură astfel colegilor campioni olimpici care au oferit votul de încredere evenimentului sportiv organizat de UVT: Constantina Diță (2018), Simona Amânar (2019), Camelia Potec (2020).
Odată cu prezența Andreei Răducan la UVT, s-a lansat și noul website https://libertymarathon.uvt.ro/, un nou concept vizual, informația reorganizată într-o manieră și accesibilă, care facilitează, printre altele, și rolul educațional al evenimentului sportiv al UVT prin materiale care ghidează pentru un stil de viață sănătos, nutriția și antrenamentele pentru alergare în care prevenim accidentările etc., cu contribuția experților renumiți din cadrul comunității UVT.
Totodată, s-a dat startul înscrierilor: din data de 11.06.2021 cei interesați se pot înscrie, selectând cursa potrivită: de la 2 la 42 km. La înscriere și ulterior prin contul creat pe website, în funcție de cursa selectată, se oferă participanților mai multe detalii privind modul de organizare a evenimentului, în raport cu evoluția contextului epidemiologic. Pe baza informațiilor disponibile acum, evenimentul va putea găzdui onsite 500 de persoane (înscrise la cursele cronometrate), iar ceilalți alergători vor putea transmite online dovada alergării. Orice actualizări privind numărul de participanți onsite va fi comunicat în timp util tuturor persoanelor înscrise și celor interesate să se alăture evenimentului.
Informații suplimentare se pot obține de la UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
Coordonator eveniment: Ec. Dr. Laurențiu GEORGESCU
Telefon: 0740-015.030
E-mail: laurentiu.georgescu@e-uvt.ro