EȘTI AICI:
Adakale trăiește! 55 de ani de memorie și istorie a insulei, marcați în Capitala Culturală Europeană 2023

Adakale trăiește! 55 de ani de memorie și istorie a insulei, marcați în Capitala Culturală Europeană 2023

Luni, 3 aprilie 2023, zi dedicată dialogului cultural româno-turc la Universitatea de Vest din Timișoara, între orele 14-15.30, în Holul Aulei Magna, Centrul de Studii Turce – Facultatea de Istorie, Universitatea din București împreună cu Muzeul Regiunii Porților de Fier Drobeta Turnu Severin, Universitatea de Vest din Timișoara și Muzeul Satului Bănățean organizează un eveniment dedicat memoriei și istoriei insulei Adakale.

Acum mai bine de jumătate de secol istoria insulei Adakale se încheia sub apele Dunării. Insula, aflată în zona Turnu Severin, a fost scufundată în 1970 ca urmare a construcției Barajului de la Porțile de Fier I. În 1968, insularii au trăit „ultima primăvară pe Adakale”, așa cum este numit un documentar realizat în acea perioadă de Studioul de Film Sahia. Locuitorii, în jur de 680 de persoane și în majoritate de etnie turcă, au fost evacuați și au avut de ales între a se stabili în Romania sau în Turcia. Astăzi întâlnim membri ai comunității Adakale în Orșova, Turnu Severin, Timișoara, Constanța, Alba Iulia, București dar și în Istanbul, Edirne, Ankara, Izmir, Eskișehir care comunică virtual prin pagina de Facebook numită ADAKALE yaşıyor!!! / ADAKALE trăiește!!!.

Evenimentul include vernisajul expoziției foto-documentare Adakale trăiește!, realizată de Silvana Rachieru împreună cu fotojurnalistul Bogdan Cristel, dar și o vizită ghidată în compania curatoarei, marcând 55 de ani de la evacuarea populației de pe insulă.

Expoziția este compusă din materiale de arhivă aparținând membrilor comunității Adakale din Istanbul și Edirne și din fotografii ale acestora realizate de fotojurnalistul Bogdan Cristel în 2014. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București, Bogdan Cristel este fotograf profesionist din 1992, lucrând peste 20 de ani la Agenția internațională de presă Reuters. Timp de o săptămână, între 12 și 19 octombrie 2014 s-a întâlnit la Istanbul și Edirne cu familiile din comunitate. Membrii comunității au primit cu emoție și entuziasm propunerea de colaborare din partea istoricului Silvana Rachieru, punând la dispoziția lui Bogdan Cristel numeroase fotografii de arhivă și obiecte aduse de pe insula dunăreană și depănând amintiri din trecutul comunității turce a insulei.

Expoziția Adakale trăiește! a fost mesagerul poveștii insularilor care și-au ales drept casă nouă Turcia într-un proiect itinerant, organizat în 2014-2015 de către ICR Istanbul la Izmir, Çanakkale, Salonic, Edirne și Istanbul, iar în 2018 la București într-un eveniment coordonat de Institutul Cultural Turc Yunus Emre și Centrul de Studii Turce-FIUB. În 2021 expoziția a fost găzduită de Institutul de Cultură și Cercetări Umaniste Veneția și în 2022 de Muzeul Regiunii Porților de Fier de la Drobeta Turnu Severin. Astăzi, la 55 de ani de la ultima primăvară pe Adakale, creatorii ei reunesc marea familie Adakale la Timișoara, într-un eveniment dedicat istoriei și memoriei insulei și relațiilor culturale româno-turce.

Contact: conf. univ. dr. Dorel Micle (dorel.micle@e-uvt.ro)

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.